Valerie Albelo, 33 de ani, a fost arestată duminică, 22 ianuarie, în urma incidentului care s-a produs, marți, 17 ianuarie, în Arlington High School din statul New York, SUA.

Bătaia dintre cele două eleve a avut loc în jurul orei locale 07:30 și a fost înregistrată de camerele de supraveghere amplasate în interiorul unității de învățământ, informează Daily Star.

În imaginile respective, Valerie Albelo, care avea un rucsac la ea, poate fi auzită în timp își încurajează fiica să își bată colega.

„Îmbrăcămintea și înălțimea sa i-au facilitat accesul în clădire. Deși echipa noastră de securitate face o treabă excepțională în supraveghea punctelor de acces, femeia a reușit să se integreze printre elevi.

Personalul de securitate al liceului a intervenit imediat în timpul altercației și a identificat rapid părintele care a intrat în liceu fără aprobare”, a declarat dr. Dave Moyer, directorul districtului școlar central din Arlington.

„Suntem conștienți de gravitatea acțiunilor acestui părinte și de impactul asupra siguranței școlii. Am revizuit procedurile pentru accesul elevilor și am înăsprit protocoalele de securitate”, a precizat acesta.

„Se crede că a intrat în clădire deghizată în elevă”, a afirmat, la rândul său, căpitanul John Watterson din cadrul biroulului șerifului din comitatul Dutchess. Acesta a anunțat că femeia a fost arestată.

Acuzată de comiterea unei fapte penale de gradul III și de punerea în pericol a siguranței unui minor, Valerie Albelo va apărea în fața instanței de judecată la data de 7 februarie.