E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuție a energiei electrice în București și în județele Ilfov și Giurgiu, parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de amplificare a stației de transformare Glina, județul Ilfov, în urma unei investiții de peste 4,7 milioane de lei. Chiar dacă este o veste bună și au existat costuri mari, facturile clienților finali nu vor fi afectate.
Proiectul a vizat creșterea capacității stației cu 30 MVA pentru a răspunde solicitărilor de racordare din zonă atât ale unor consumatori industriali, cât și ale consumatorilor casnici.
Reclamă
Stația, pentru care s-au efectuat lucrări de amplificare în anul 2021, este acum echipată cu două transformatoare cu o capacitate totală instalată de 80 MVA (2X40 MVA fiecare), care au înlocuit transformatoarele vechi, de câte 25 MVA fiecare, și asigură alimentarea cu energie electrică a peste 6.500 de clienți casnici și industriali, care au contracte cu ENEL.
Proiectul de amplificare a presupus și lucrări de modernizare și adaptare a instalațiilor de circuite primare și circuite secundare la cele două transformatoare noi. De asemenea, a fost extinsă bara de medie tensiune (MT), fiind montate patru celule MT. Transformatoarele de putere utilizează cele mai noi tehnologii din domeniu, astfel încât asigură puterea necesară pentru racordarea noilor utilizatori într-o zonă în continuă dezvoltare, precum și reducerea consumului propriu tehnologic din rețeaua de distribuție.
„Glina este o zonă rezidențială și industrială în plină dezvoltare, iar acest proiect ne permite să răspundem prompt cererilor de racordare la rețea și de spor de putere pentru Stația de Epurare Ape Uzate Glina. Creșterea capacității, extinderea rețelei și digitalizarea acesteia sunt fundamentale în contextul electrificării accelerate a consumului și al eforturilor legate de atingerea țintelor de decarbonizare. Proiectul se alătură celorlalte investiții realizate în ultimii ani pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor, prin majorarea gradului de continuitate și a siguranței în alimentarea cu energie electrică”, a declarat Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuție, parte a ENEL.
Vești bune de la ENEL
Stația electrică de transformare Glina este dotată cu echipamente necesare prin care se asigură integrarea acesteia în sistemul de telecontrol. Această tehnologie permite Centrului Operativ al E-Distribuție Muntenia să monitorizeze și să gestioneze rețeaua de distribuție rapid și eficient prin manevre de la distanță, astfel încât, în cazul în care în rețea apar avarii, să se poată realimenta clienții afectați în cel mai scurt timp posibil, făra a mai fi nevoie de deplasarea echipelor în teren.
E-Distribuție Muntenia este distribuitorul de energie electrică cu cel mai bun indicator SAIDI (durata medie a întreruperilor în reţea pentru un utilizator, pe parcursul unui an), în România în 2021, cu 136,35 de minute, mult sub media națională.
Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de peste 133.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Sud Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului Enel.
Sursa: Voxbiz