Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, iar înmormântarea sa a avut loc în mare secret, la doar două zile după deces.

Cei patru băieți ai săi, Honorius, Silvius, Maximus și Eduard, au respectat dorința tatălui lor de a fi înmormântat fără fast și cât mai modest, conform unei scrisori publice semnate de aceștia.

Reclamă

Averea lui Silviu Prigoană

După trecerea sa în neființă, s-a stârnit o adevărată controversă legată de averea sa, estimată la peste 100 de milioane de euro, conform declarațiilor lui Gigi Becali, deși apropiații lui Prigoană au negat această sumă.


Avocatul Adrian Cuculis a clarificat situația împărțirii averii, menționând că aceasta va fi distribuită în mod egal celor patru copii ai fostului afacerist, fiecare primind câte 25%.

  • Pensia de urmaș: Maximus și Eduard, copiii minori ai lui Silviu Prigoană cu Adriana Bahmuțeanu, vor beneficia de pensia de 11.000 de euro pe care o primea tatăl lor, doar până la vârsta majoratului.
  • Bunurile imobile și mobile: Se vor împărți în cote egale de ¼ pentru fiecare dintre cei patru copii.
  • Rolul Adrianei Bahmuțeanu: În calitate de tutore și reprezentant legal al copiilor minori, Adriana Bahmuțeanu va gestiona moștenirea până la majoratul lor. Orice înstrăinare a bunurilor va necesita acordul autorității tutelare.

„În principal, trebuie să avem în vedere că pensia de urmași este stabilită doar pentru copiii minori până la vârsta majoratului.

Deci unul dintre ei mai poate beneficia timp de un an de zile, știu că abia a împlinit 17 ani, iar celălalt 4 ani, având 14 ani, din câte îmi amintesc. Restul situațiilor referitoare la o posibilă împărțire a pensiei nu mai există.

În schimb, în privința bunurilor imobile și mobile, a celor de valoare, teoretic, ele vor trebui să fie împărțite conform legii, adică în cote egale de ¼ pentru fiecare. Sunt 4 copii, fiecare o să primească 25%.

Ea nu este soț supraviețuitor, are calitatea de tutore și reprezentant al copiilor în sensul în care, teoretic, moștenirea aceasta nu o pot accepta ei, fiind minori.

Acceptarea trebuie făcută prin reprezentant, iar reprezentantul este, în mod evident, Adriana Bahmuțeanu. Așa este, administrarea revine în sarcina ei.

Atunci când vine vorba de o posiliă înstrăi nare a bunurilor, aceste lucruri vor fi făcute cu acordul autorității tutelare”, a spus Adrian Cuculis.