Un adolescent în vârstă de 14 ani, Raul, a fost găsit fără suflare în propria locuință. Medicii sosiți la fața locului nu au reușit să îl salveze, constatând că inima i se oprise cu câteva ore înainte de descoperirea sa.

Raul era elev în clasa a VIII-a și visa să urmeze o carieră militară, fiind un tânăr activ care practica sportul și se antrena pentru admiterea la liceu. În ultima perioadă, băiatul se plângea de dureri în piept, iar specialiștii presupun că ar fi avut o afecțiune cardiacă. Autopsia va fi efectuată pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.

Familia și prietenii lui Raul sunt profund marcați de această tragedie. O bancă pe care tânărul obișnuia să stea a devenit un loc de comemorare, acoperit de lumânări și flori. Colegii și cunoscuții îl plâng în tăcere, iar părinții tânărului sunt în stare de șoc.

„În astfel de momente de adâncă durere și tristețe, cuvintele devin insuficiente pentru a exprima profunditatea compasiunii noastre. Pierderea unui copil este una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece o familie, iar durerea pe care o resimțiți este cu adevărat inimaginabilă. În aceste clipe tulburătoare, este important să știți că nu sunteți singuri. Drum lin spre ceruri Raul, de acum înger al Domnului! Nu te vom uita niciodată!”, a declarat Alina, unul dintre cunoscuții familiei.

Înmormântarea lui Raul va avea loc vineri, iar familia îi așteaptă pe cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu la priveghi, joi seara, și la ceremonia funerară, vineri după-amiaza. Mesajele de condoleanțe și de sprijin se adună în jurul familiei, într-un moment de profundă durere și pierdere.