Istorisirea „Povestea tatălui vitreg” este o mărturie emoționantă a puterii iubirii care depășește legăturile de sânge, subliniind că adevărata paternitate se reflectă în acțiuni și devotament, nu neapărat într-o legătură biologică. Povestitorul ilustrează cum un bărbat, care nu avea nicio obligație biologică față de el, a ales să îmbrățișeze rolul de tată cu o dedicare și o iubire profundă, oferindu-i stabilitate, sprijin și afecțiune necondiționată.

„Cine este el?”, m-au întrebat.
– Este tatăl meu!
– Dar de ce nu-i porți numele de familie?
– Pentru că nu avem același sânge, am răspuns eu calm.
– Atunci nu e tatăl tău, s-au grăbit ei să-mi spună?

Reclamă

– A intrat în viața noastră când eu aveam șapte ani. S-a îndrăgostit de mama, iar prezența mea nu a fost niciodată o problemă. Dimpotrivă. Îi plăcea să se joace cu mine, era fericit să petrecem timp împreună.
Mama spune că întotdeauna mă privea cu ochi buni, că ochii lui aveau o privire specială pentru mine.
A arătat că o iubește pe mama, a arătat că o iubește cu adevărat, cu tot trecutul ei.
A arătat că ne iubește atât pe ea, cât și pe mine.

De-a lungul timpului, el a continuat să arate din ce în ce mai multă dragoste pentru mine și pentru mama mea.
Dacă în fiecare zi mă vedea, în fiecare zi se juca cu mine.
Dacă în fiecare zi nu putea veni să mă vadă, în fiecare zi întreba de mine, pentru că în fiecare zi vorbea cu mama la telefon. Și nu era doar o prefăcătorie, era cu adevărat interesat de ceea ce făceam.
Dacă aveam o problemă de sănătate, lăsa totul și fugea cât putea de repede pentru a fi alături de mine, pentru a avea grijă de mine, pentru a mă proteja, pentru a mă face să mă simt în siguranță.

Nu ne-a abandonat niciodată. Întotdeauna a avut grijă de mine și de mama mea.
Am devenit prioritatea lui.
Prefera să-și petreacă timpul cu noi decât să fie în altă parte, chiar dacă ne uitam doar la un program plictisitor la televizor.
Putea să meargă oriunde, să facă orice altceva, dar întotdeauna a preferat să fie cu noi. Întotdeauna a avut grijă de noi.
Când mama a decis să fie cu el pentru tot restul vieții, el nu s-a schimbat. Întotdeauna și-a ținut promisiunile.
Mi-a arătat că mă iubește cu adevărat. Nu a încercat niciodată să-mi cumpere dragostea. Dimpotrivă: m-a învățat valoarea lucrurilor și că dragostea este de neprețuit.
Întotdeauna a avut grijă de mine și m-a respectat ca pe un fiu și chiar m-a iubit și mă iubește ca pe propriul său fiu. Mi-a spus mereu „Campionule!”, campionul lui și mi-a oferit mereu dragostea unui tată, chiar dacă el nu avea această obligație.
Mi-a dat cele mai bune sfaturi ori de câte ori am avut nevoie de ele.

Ori de câte ori eram trist, mă îmbrățișa mereu cu toată dragostea lui.
A fost acolo când nimeni altcineva nu a fost…
Da, el a fost. Da, era prezent. El nu este tatăl meu de sânge, el este tatăl meu de dragoste.
Legătura noastră nu este sânge, ci ceva mult mai mare: se numește IUBIRE.

Eu nu am sângele lui, dar el este cel mai minunat tată dintre toți. Nu aș putea cere un tată mai bun și de aceea este tatăl meu.
Întotdeauna am știut că nu avem același sânge, dar asta nu l-a împiedicat niciodată să mă iubească așa cum mă iubește el.
TATĂL MEU s-a dovedit demn de titlul care pentru mulți bărbați este „o pălărie prea mare”.
Prin urmare, el nu este soțul mamei mele, nici tatăl meu vitreg.
EL ESTE TATĂL MEU.