În contextul spiritualității creștine din România, rugăciunea lui Arsenie Boca, venerat ca unul dintre cei mai influenți duhovnici ai secolului XX, își menține un loc special în practicile de devotament ale credincioșilor. Rugăciunea, cunoscută pentru efectele sale de alungare a ghinionului și a bolilor, a fost concepută ca un mijloc de comunicare profund personală cu divinitatea, adresându-se credincioșilor care caută alinare și sprijin în momentele dificile.
Textul rugăciunii cuprinde o serie de invocații prin care credinciosul își exprimă regretele pentru oportunitățile de a vedea, auzi sau simți divinitatea, pe care nu le-a valorificat la momentul oportun. „Iartă-mă, Doamne: ce puteam sa vad si nu am vazut! pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit! pentru tot ce puteam sa simt si nu am simțit!”, exemplifică această temă recurentă a rugăciunii.
Reclamă
Pe lângă expresiile de regret, rugăciunea include și un segment de recunoștință pentru toate aspectele pozitive pe care credinciosul le-a experimentat în viața sa: „Îți mulțumesc, Doamne: pentru toată frumusețea pe care am văzut-o izvorând din Tine! pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului! pentru tot ce am simțit bun și minunat în viața mea!”. Aceste elemente subliniază sentimentul de umilință și recunoștință care caracterizează întreaga rugăciune.
Rugăciunea se încheie cu un angajament de vindecare și protecție divină, invocând prezența lui Dumnezeu în spațiul personal al rugătorului: „Dumnezeu, Tatãl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele, în Numele lui Iisus, Amin!”.
Prin aceste elemente, rugăciunea lui Arsenie Boca rămâne un text important în peisajul spiritual românesc, fiind folosită frecvent de credincioșii care se confruntă cu dificultăți și căutând o formă de mediere spirituală pentru problemele lor.
