Un bătrân vindea ouă. O femeie coborî dintr-o mașină, veni la el și îl întreba:
– Cu cât dai ouăle?Bătrânul i-a răspuns:
– 1 leu oul, doamnă.– Voi cumpăra 6 ouă cu 5 lei sau nu voi cumpăra deloc.
– Ia-le la prețul pe care îl vrei. Poate că este un început bun pentru că astăzi nu am vândut niciun ou, a răspuns bătrânul.

Ea a luat ouăle și a plecat simțindu-se mândră. S-a urcat în mașină ei și a mers la un restaurant împreună cu prietenul ei. Acolo au comandat ceva.
Au mâncat puțin din ce au comandat și au cerut notă de plată.comandă a costat 140 de lei și ea a dat 150 spunându-i proprietarului să păstreze restul.

Acest lucru este destul de normal pentru proprietarul restaurantului,dar dureros pentru bătrânul vânzător sărac de ouă.
Ideea este:

Reclamă

De ce arătăm intotdeuna că suntem puternici atunci când cumpărăm de la cei săraci? Și de ce suntem generoși cu cei care nu au nevoie de generozitatea noastră?

Odată am citit undeva:

„Tatăl meu obișnuia să cumpere bunuri simple de la oameni săraci la prețuri mari chiar dacă nu avea nevoie de ele. Uneori obișnuia să plătească mai mult pentru ele.

M-am mirat de asta și l-am întrebat de ce o face?
Atunci tata mi-a răspuns: „este un act de caritate înfășurat cu demnitate”.

Să aveți o zi frumoasă și să distribuiți dacă v-a plăcut.

În esență, povestea ne invită să practicăm o formă de compasiune conștientă și echitabilă. Așa cum înțeleptul tată din poveste a explicat, a plăti mai mult pentru bunuri de la cei săraci nu este doar un schimb material, ci un act de caritate îmbrăcat în demnitate.

Aceasta ne amintește că empatia și generozitatea nu ar trebui să fie determinate de context sau de statut, ci de nevoia reală și de recunoașterea umanității în fiecare dintre noi.

Astfel, povestea devine nu doar o lecție de morală, ci și o chemare la acțiune în direcția construirii unei societăți mai echitabile și mai compasionale.