Naționala României a încheiat participarea în Liga Națiunilor cu o victorie categorică împotriva Ciprului, scor 4-1, într-un meci disputat pe Arena Națională din București.

Tricolorii au terminat pe primul loc în Grupa C2, cu 15 puncte, și așteaptă acum decizia UEFA în legătură cu meciul suspendat cu Kosovo.

Reclamă

Naționala României triumfă în fața Ciprului

Meciul a început promițător pentru echipa României, care a deschis scorul încă din minutul 2, când Mihăilă a pasat decisiv către Daniel Bîrligea, care a marcat după ce a driblat doi apărători ciprioți.

Răzvan Marin a dublat avantajul echipei noastre în minutul 42, după ce a reluat în poartă un balon respins de portarul advers. În minutul 52, Cipru și-a redus deficitul prin Pittas, profitând de o eroare a lui Radu Drăgușin.

România a revenit în ofensivă, iar Răzvan Marin a înscris din nou în minutul 80, stabilind scorul la 3-1. Trei minute mai târziu, Florinel Coman a înscris al patrulea gol al României, cu o pasă de la Ianis Hagi.

Mijlocașul Răzvan Marin s-a declarat bucuros de contribuția sa la acest succes: „Sunt fericit că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige acest meci. Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va urma.

Rolul meu nu este acela de a da goluri, ci acela de a-mi ajuta colegii, dar mă bucur că am reuşit să dau șase goluri în șase meciuri.”

În același ton, Ianis Hagi a subliniat importanța muncii în echipă: „Am muncit mult și ne dorim să ajungem la Cupa Mondială şi să scriem istorie din nou. Eu cred că suntem capabili să ajungem la nivelul care să ne permită să ducem România la Mondiale, din nou.”

Daniel Bîrligea, autorul primului gol, a declarat: „Am dovedit că pot să fiu aici. A fost o pasă aproape perfectă a lui Vali Mihăilă, îi mulţumesc pe această cale. Am apucat să văd poarta şi am ales un colţ. Dedic golul pentru trei persoane care au fost la meci: mama, sora şi iubita.”

Lista jucătorilor români implicați în meci:

  • Niță
  • A. Rațiu
  • Drăgușin (înlocuit de A. Burcă, min. 67)
  • Pașcanu
  • Bancu
  • R. Marin
  • M. Marin (înlocuit de Fl. Coman, min. 67)
  • Olaru (înlocuit de Șut, min. 67)
  • I. Hagi
  • Bîrligea
  • Mihăilă (înlocuit de Al. Mitriță, min. 84)

Cu această victorie, România și-a asigurat promovarea în grupa B valorică a competiției, în timp ce selecționerul Mircea Lucescu și echipa sa așteaptă cu încredere decizia UEFA în legătură cu meciul suspendat împotriva Kosovo.