Liviu Vârciu și familia sa locuiesc acum în casa visurilor, o vilă impresionantă a cărei construcție a durat patru ani.
Vedeta de la Antena 1 a investit multă muncă și resurse financiare în acest proiect, iar Nea Marin i-a oferit un ajutor financiar de 50.000 de euro pentru a-și finaliza locuința. „M-a ajutat, mânca-i-aș gura lui!
Reclamă
Am fost într-o situație foarte dificilă, nu-mi mai ajungeau banii pentru casă pe care încerc să o finalizez și nea Marin imediat a sărit. Cine-ți mai împrumută bani în ziua de astăzi?! E adevărat că eu mai cheltuiesc banii pe prostii”, a declarat Liviu Vârciu la Antena Stras.
Vila luxoasă a lui Liviu Vârciu – un adevărat paradis pentru familie
Casa, inspirată parcă din vilele vedetelor internaționale, include elemente decorative din natură, marmură, lumini cu topic de galaxie și un mic cinema cu opt locuri, dedicat pasiunii sale pentru filme.
„Pentru că sunt pasionat de filme, în casă am amenajat un mic cinema, de opt locuri. Am deja sute de filme, pe DVD-uri şi Blue Ray, pe care le-am plătit, pentru că eu respect artiştii. Nu sunt adeptul descărcării filmelor gratis, de pe internet”, a spus Liviu Vârciu.
Deseori surprins pe șantier alături de muncitorii care au lucrat la casă, Vârciu a fost atent la fiecare detaliu pentru a se asigura că rezultatul final va fi pe măsura așteptărilor.
Acum se mândrește cu o locuință spațioasă unde își poate crește liniștit cei trei copii: un băiat și o fetiță cu Anda Călin, și încă o fiică dintr-o relație anterioară.
Informații despre locuința lui Liviu Vârciu:
- Elemente decorative din natură
- Marmură
- Lumini cu topic de galaxie
- Canapele albe
- Mic cinema cu opt locuri
În prezent, Liviu Vârciu și Anda Călin formează un cuplu sudat, preferând să își păstreze viața personală departe de ochii publicului. Anda Călin a mărturisit că nu a avut obiecții legate de faptul că Vârciu are un copil dintr-o relație anterioară, afirmând:
„Când iei un om să-ți fie partener, îl iei cu bune și rele, cu tot trecutul și prezentul și cu toate obligațiile lui”. Fiica cea mare, Carmina, a împlinit recent 19 ani și a primit un apartament de la tatăl său.
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au cunoscut într-un restaurant, unde Vârciu a făcut primul pas și a insistat să o cucerească, scriindu-i luni de zile înainte de a-i spune că speră să merite așteptarea.