Conversaţie telefonică la vârf: Donald Trump și Nicușor Dan, discuții despre apărarea României

Data actualizării: 12 iulie 2025

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a confirmat oficial, miercuri, că a avut o convorbire telefonică cu președintele Statelor Unite, Donald Trump. Anunțul a fost făcut într-un mesaj postat pe rețeaua X, după ce, în cursul dimineții, Dan evitase să dea un răspuns clar în fața jurnaliștilor care îl așteptau în fața locuinței sale.

Reacții și mesaje anterioare din partea lui Dan către administrația Trump

„Sunt onorat să vorbesc cu @POTUS și să îi mulțumesc pentru felicitările călduroase și leadership-ul puternic. SUA este cel mai apropiat aliat și partener strategic vital al României. Mi-am reafirmat angajamentul ferm pentru aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic în toate prioritățile comune. Aștept cu nerăbdare o cooperare strânsă cu președintele Trump și cu administrația sa. Dumnezeu să binecuvânteze prietenia durabilă dintre România și SUA!”

Convorbirea dintre cei doi lideri ar fi avut loc marți seară, potrivit unor surse politice citate de Digi24 și G4Media. Informația a fost confirmată și pentru HotNews.ro de surse oficiale.

Cu toate acestea, întrebat în dimineața zilei de miercuri despre acest subiect, Nicușor Dan a evitat să confirme inițial:


„Sunt convorbiri telefonice, cum a fost cea cu doamna Ursula von der Leyen ieri dimineața, pe care s-a agreat dinainte ce se comunică. Sunt alte convorbiri telefonice, deci nu confirm, nu infirm, pe care nu s-a agreat și atunci nu o să fac niciun comentariu.”

Săptămâna trecută, miercuri, 21 mai, Nicușor Dan i-a transmis un mesaj public pe rețeaua X președintelui Donald Trump. În acea postare, și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit relației bilaterale și pentru nominalizarea noului ambasador american la București.

„Aș dori să îi mulțumesc președintelui Trump pentru conducerea sa puternică și angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite, precum și pentru nominalizarea domnului Darryl Nirenberg în funcția de ambasador al Statelor Unite în România. Îi transmit felicitările mele domnului Nirenberg pentru nominalizarea sa.”

Tot în acel mesaj, Nicușor Dan a reiterat intenția unei colaborări cât mai strânse cu liderul american și echipa sa.

„Aștept cu nerăbdare să colaborez îndeaproape cu președintele Trump și administrația sa pentru a consolida în continuare Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite. Țările noastre sunt legate de decenii de cooperare, susținută de valori și interese comune. Sunt pe deplin încrezător că, împreună, vom realiza proiecte majore care vor aduce o mai mare securitate și prosperitate popoarelor noastre.”

Mesajele și declarațiile vin într-un context în care administrația americană își trasează noi priorități diplomatice, prin numirea unor ambasadori în țări cheie. Nominalizarea lui Darryl Nirenberg la București reflectă importanța relației SUA – România.

Săptămâna trecută, șase senatori americani – republicani și democrați – membri în Comitetul pentru Afaceri Externe al Senatului SUA, au emis un comunicat oficial în care au salutat alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României.

„Îl felicităm pe președintele ales Nicușor Dan”, au transmis aceștia, adăugând că „Alianța SUA – România este una de neclintit.”

De asemenea, în comunicat s-a subliniat că:

„Comunitatea euroatlantică este mai puternică atunci când România este alături.”

Aceasta a fost prima reacție oficială consistentă din partea autorităților americane după alegerile din România. Anterior, ambasada SUA la București a transmis un mesaj scurt în care a menționat:

„Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României.”

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe news.substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨