Familia lui Mircea Diaconu a început pregătirile de înmormântare, în timp ce apar detalii emoționante despre ultimele clipe ale actorului și despre modul în care se va împărți averea acestuia. Marele actor s-a stins din viață după o lungă luptă cu cancerul de colon, fiind internat în spital mai bine de o lună.

Alături i-a fost Diana Lupescu, soția sa, care i-a oferit sprijin în această perioadă dificilă.

Reclamă

Averea și ultima dorință a lui Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a fost un nume important atât în teatru, cât și în politică. Timp de 5 ani, acesta a ocupat funcția de europarlamentar, pentru care era plătit cu 6.500 de euro lunar. Banii strânși i-a investit, așa cum a mărturisit chiar el, în terenuri și imobile, fiind extrem de atent cu finanțele sale.

„Da, sunt zgârcit cu mine. Numai cu mine sunt zgârcit, în rest, cu nimeni altcineva din jur. Nu sunt zgârcit, sunt atent, nu-mi place să-mi bat joc de nimic”, a declarat actorul într-un interviu pentru Kanal D.

În ciuda declarațiilor despre zgârcenie, Mircea Diaconu s-a asigurat că familia sa are tot ce îi trebuie.

„Copiii, familia, amintirile și locurile din jurul nostru. (…) Nu țin banii în bancă, nu cred în chestia asta. Îi bag în terenuri, în păduri. Ce am nevoie sau să rămână copiilor și generațiilor ce vin”, mărturisea el într-o declarație mai veche.

Ultima dorință a actorului, aceea de a se întoarce în casa părintească, locul copilăriei sale, nu a mai putut fi îndeplinită din cauza bolii.

„Vreau să fug de București și să am grijă de casa părintească”, spunea acesta cu regret.

În testamentul lăsat, averea sa va fi împărțită între soția sa, Diana Lupescu, și cei doi copii, Ana și Victor Diaconu.

Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, locul unde a contribuit la dezvoltarea teatrului românesc. Înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica.