Românii din Diaspora care aleg să se întoarcă în țară ar putea beneficia de un sprijin financiar consistent, conform unei inițiative legislative propuse de Gheorghe Cârciu, europarlamentar PSD și fost șef al Departamentului Românilor de Pretutindeni.
Conform acestui proiect, aceștia ar primi 500 de euro lunar timp de 7 ani, cu condiția să demonstreze că au muncit legal în străinătate.
Reclamă
Detalii despre propunerea legislativă
Proiectul include condiții stricte pentru a preveni abuzurile, impunând ca fiecare beneficiar să prezinte fluturașul de salariu lunar pentru a dovedi activitatea legală în străinătate.
„Vreau să dăm românilor care se reîntorc în țară, ca primă de reinstalare în România, 500 de euro pe lună timp de minimum 7 ani. Și asta după ce prezintă fluturașul de salariu, în fiecare lună, să demonstreze că au muncit.
Statul român nu riscă să piardă niciun ban și vă spun de ce: la cât este salariul minim pe economie de astăzi, recuperează cei 500 de euro prin taxele pe care le plătește angajatorul”, a declarat Cârciu.
Proiectul dezvăluie și măsuri pentru a verifica legalitatea șederii în străinătate, prin adresa fiscală și documentația aferentă.
Gheorghe Cârciu consideră că stimulentul financiar va încuraja întoarcerea românilor care câștigă mai puțin în străinătate comparativ cu salariile posibile în România.
„O parte din cei din Italia și Spania câștigă mai puțini bani decât în România, pe meseria pe care o practică acolo: că e vorba despre construcții, agricultură sau alte domenii.
Dacă noi venim cu 500 de euro sprijin în plus lunar, eu cred că românul are tot interesul să trăiască acasă”, a afirmat el.
Beneficiile economice ale acestei măsuri sunt subliniate prin impactul pozitiv asupra economiei interne, deoarece sumele primite ar fi cheltuite local, generând astfel venituri suplimentare din taxe și impozite.
„TVA-ul pe fiecare cheltuială intră tot la stat. Ce cumpără din România și e fabricat în România generează alte taxe pe care le-a încasat statul și se consumă tot în România.
Deci, dacă dăm acești 500 de euro la fiecare român care se întoarce acasă, statul poate să tragă linie la finalul anului și e câștigător deja din primul an, iar românul e câștigător din prima zi”, a precizat Cârciu.
Proiectul se adresează românilor care doresc să revină în țară, fără a crea tensiuni între aceștia și cei care au rămas în România. „Cei care au plecat au nevoie de mai mult sprijin, pentru că reîntoarcerea presupune costuri.
Dacă a avut o casă în România, nu mai este funcțională, trebuie refăcută, zugrăvită, încălzită, aranjată. Are mai multe nevoi decât cel care a rămas aici și le-a păstrat”, a explicat inițiatorul proiectului.