Românii care locuiesc la bloc și dețin animale de companie riscă sancțiuni financiare semnificative dacă nu respectă anumite reguli.
Animalele care fac zgomot și deranjează vecinii, dar și comportamentul agresiv al câinilor sau lipsa de igienă, pot aduce amenzi de până la 2.500 de lei.
Regulile sunt aplicate cu strictețe în Sectorul 3 al Capitalei, unde locuitorii care amenajează adăposturi pentru animale sau nu curăță după ele se pot confrunta cu aceleași sancțiuni.
Reclamă
Mulți dintre locuitorii blocurilor din Sectorul 3 al Capitalei susțin decizia Primăriei. „Așa mi se pare decent și corect, și să demonstrăm că suntem totuși niste oameni civilizați”, spune o bucureșteancă.
Pe de altă parte, stăpânii de câini sunt nemulțumiți și consideră decizia primăriei ca fiind inutilă.
„Protecția animalelor va contesta această hotărâre de consiliu și va cere anularea ei în tribunal, și anume la secția de Contencios”, a declarat Marcela Pîslă, preşedintele Asociaţiei „Cuțu, Cuțu”, potrivit Digi24.ro.
Respectarea legii va fi supravegheată de angajații Primăriei Sectorului 3 și de polițiștii locali. În plus, legea impune restricții și pentru fumătorii care locuiesc la bloc.
Aceștia nu au voie să fumeze în zonele comune, cum ar fi holurile, lifturile și alte părți comune ale blocurilor, decât în locuri special amenajate. Cei care nu respectă această reglementare riscă amenzi de până la 500 de lei.
Reglementările privind fumatul, conform sursei menționate, sunt stabilite de Legea nr. 15/2016, care modifică și completează Legea nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului de produse din tutun.
În cazul firmelor care permit fumatul în spațiile nepermise, amenzile sunt mult mai mari, variind între 5.000 și 15.000 de lei pentru prima abatere, iar în caz de recidivă, activitatea firmei ar putea fi suspendată.
Fumatul este permis doar în locurile special amenajate în exteriorul clădirii, care trebuie să fie delimitate și marcate corespunzător, fără a deranja locatarii.