În „Epoca de aur” a lui Nicolae Ceaușescu, românii au primit alimentele de bază cu porția, în contextul în care autoritățile comuniste au stabilit că necesarul zilnic de calorii era de doar 2.700 – 2.800.

Această raționalizare a alimentelor a fost un proces introdus gradual începând cu anii ’80, având la bază „Legea pentru constituirea, repartizarea și folosirea pe județe a resurselor pentru aprovizionarea populației”, emisă la 19 decembrie 1980.

Reclamă

Conform acestei legi, consumul de alimente era limitat în funcție de județ, iar cartelele pentru zahăr și ulei erau diferențiate pe categorii de populație.

În 1982, a fost introdus „Programul de alimentație științifică a populației”, care stabilea rațiile de mâncare și necesarul caloric al românilor.

Începând cu 1984, rațiile alimentare au fost și mai mult reduse, fiind stabilite la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte și 166 de kilograme de legume anual pentru fiecare român. O dată pe lună, românii primeau un kilogram de ulei și zahăr.

  • Cartelele, documente esențiale pentru accesul la alimente, erau personalizate pe baza datelor de domiciliu și identitate.
  • Distribuția alimentelor varia de la județ la județ; unele județe emiteau cartele pentru o lună, altele pentru trei luni.
  • Ratia anuală de carne a fost diminuată la 39 de kilograme pe cap de locuitor.
  • Uleiul și zahărul se distribuiau lunar, cu o rație de un kilogram per produs.

Pentru a controla această distribuție strictă, autoritățile au introdus cartelele, fără de care accesul la pâine, zahăr sau ulei era imposibil.

Fiecare familie era arondată unui magazin de cartier, iar capul familiei trebuia să prezinte dovada domiciliului și identitatea pentru a obține cartelele necesare.

Acestea aveau culori distincte în funcție de oraș. Sistemul diferea de la un județ la altul, iar o dată pe lună, capul familiei ridica produsele vrac de la Alimentara de cartier.

Procurarea de produse alimentare a fost supravegheată îndeaproape și prin Decretul Consiliului de Stat 306/1981, care pedepsea specula și stocarea excesivă de alimente.

Conform decretului, „Constituie infracțiune de speculă și se pedepsește potrivit prevederilor Codului Penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unitățile comerciale de stat și cooperatiste, în scop de stocare, în cantități care depășesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum și de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalți cumpărători și buna aprovizionare a populației”.

De asemenea, decretul impunea și sancțiuni pentru personalul comercial care nu respecta rațiile stabilite:

„Personalul unităților comerciale este obligat să vândă cumpărătorilor produsele alimentare prevăzute la art. 1 numai în cantitățile și condițiile stabilite de consiliile populare.

Nerespectarea prevederilor alin. 1 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

Aceste măsuri stricte au definit modul în care românii au fost nevoiți să se adapteze la noile realități economice și sociale impuse de regimul comunist.