Gică Hagi, cunoscut ca „Regele” fotbalului românesc, s-a născut într-o casă modestă din comuna Săcele, la 40 de km nord de Constanța.
Deși este considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor ’80 și ’90, originile sale sunt umile, casa părintească fiind una obișnuită în peisajul dobrogean.
Reclamă
Locul din care Gică Hagi a plecat să cucerească lumea
Casa în care Gică Hagi a copilărit nu se evidențiază prin nimic special. Satul Săcele, un loc sărăcăcios, își leagă speranțele de dezvoltare de un potențial parc eolian, în timp ce se bucură de apropierea de Grindul Chițuc, o rezervație naturală cu ultima plajă virgină din România.
Populația din zonă este îmbătrânită, iar economia locală se bazează pe câteva unități agricole și de prelucrare a laptelui.
Gică Hagi s-a născut pe 5 februarie 1965, într-o zi de iarnă geroasă. Bunicii săi au ajuns în Săcele în 1946, ca urmare a unui schimb de populație între România și Bulgaria.
Tatăl său, Iancu Hagi, era un om jovial și vorbăreț, motiv pentru care localnicii l-au poreclit „Al lui Palavra”. În acest mediu rural, Gică a făcut primii pași în fotbal, jucându-se inițial cu o vezică de porc, iar apoi cu o minge din păr de cal făcută de bunicul său.
Legendarul fotbalist a rămas o persoană simplă și modestă, amintindu-și cu recunoștință de copilăria sa la Săcele. El a mărturisit: „Copilăria mea la Săcele a fost ca a oricărui copil de la sat. Eu m-am născut ca să joc fotbal.
Le-am aratat acest lucru părinților prin toate manifestările mele. Primul cadou – și singurul pe care li l-am cerut vreodată! – a fost o minge. Am primit-o când aveam 5 ani, deși o cerusem la 3.”
În ciuda succesului obținut pe terenul de fotbal, Hagi nu a uitat niciodată de unde a plecat, rămânând fidel rădăcinilor sale și povestind cu sinceritate despre începuturile sale modeste.