Trupul neînsuflețit al lui Gabriel Cotabiță, artistul care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, la vârsta de 69 de ani, a fost incinerat astăzi, la Crematoriul Vitan Bârzești. Aceasta a fost ultima dorință a artistului, respectată cu sfințenie de familia sa.
Reacția actorului Silviu Biriș
Pe crucea regretatului cântăreț a fost scris numele său complet, Gabriel Emil Cotabiță.
Reclamă
La priveghiul desfășurat ieri în Capela Cimitirului Bellu au participat numeroase vedete, printre care Dan Bittman, Ionel Tudor, Silvia Dumitrescu, Daniel Iordăchioae, Mihai Pocorschi și Antonia.
Sicriul a fost transportat în această dimineață, în jurul orei 11.00, la crematoriu cu mașina mortuară.
Iulian Vrabete, un vechi prieten al artistului, a dezvăluit: „Ne cunoaștem din copilărie. Nu avea pensie și am încercat să-l ajut, nu-și găsea cartea de muncă. Nu eram în țară, când am aflat că a murit.
A făcut AVC și a fost internat în spital, 10 zile a durat povestea aceasta. Am fost la el acasă chiar înainte de ziua lui, pe 1 noiembrie atunci am vorbit ultima dată cu el. De ziua lui, nu mi-a răspuns.
L-am înțeles, căci și eu, cu ani în urmă, am închis telefonul, de ziua mea. Chiar vorbeam cu el că vom face o piesă. Mâine va fi incinerarea. Așa și-a dorit el”.
Silviu Biriș, absolvent de Teologie, a comentat despre decizia incinerării: „Nu poți cere cuiva, care toată viața a avut o cu totul altă credință, decât ortodoxia, să renunțe la ea.
Nouă, celor care știm Adevărul, nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru un miracol ca familiile lor să aleagă înmormântarea creștină în locul incinerării, obicei ce aparține unor credințe păgâne.
Și să îi pomenim pe cei arși în rugăciunile noastre particulare. Eu mă întreb, însă: cei care vor să fie arși și-au ars si ei la rândul lor părinții? Recunoștință pentru arta, munca și talentul acestor artiști, care au bucurat atâtea generații! Oameni valoroși!”.
Detalii de la priveghi și incinerare:
- Fiicele artistului au fost susținute de prietenele de familie.
- Oana Roman a depus ieri o coroană din flori albe.
- Silviu Biriș, absolvent de Teologie, a făcut comentarii despre incinerare.
- Pe crucea artistului a fost scris numele său complet: Gabriel Emil Cotabiță.
Într-o filmare, Gabriel Cotabiță împărtășea gânduri despre viață: „Ce este viața? Este o mare provocare, pe care trebuie să o înțelegi ca atare. În primul rând, când vii pe pământ, vii cu un scop și trebuie să înțelegi care este scopul pentru care ai venit”.