Romii din România, deși în mod oficial numără peste 600.000 de persoane, sunt de fapt mult mai numeroși. La ultimul recensământ, mulți dintre ei nu și-au declarat etnia, ceea ce face ca cifrele oficiale să nu reflecte exact realitatea.
Originea acestei etnii a generat întotdeauna interes istoric, specialiștii considerând că romii sunt prezenți încă din perioada Imperiului Bizantin, în secolul XI, când mai multe mii de robi au fost aduși din Siria.
Reclamă
De la plecarea lor din India, cauzată de certurile dintre lideri, romii s-au divizat în două grupuri mari: unul s-a îndreptat spre Nordul Africii, iar celălalt, mai numeros, a ales drumul către Europa.
Romii în robie, împărțiți în trei categorii
Istoricul George Potra explică în lucrarea sa „Despre ţiganii domneşti, mănăstireşti şi boiereşti” cum tătarii, în timpul cuceririlor lor, au capturat o ramură de romi și i-au făcut robi. Aceștia au fost credincioși noilor lor stăpâni și foarte umili.
În principatele române, romii au fost împărțiți în trei categorii de robi: domnești, mănăstirești și boierești. Romii domnești, considerați proprietatea statului, erau cunoscuți ca meșteșugari, fiind implicați în prelucrarea metalelor și alte activități similare.
Aceștia includeau căldărari, lingurari, ursari și rudari. Romii mănăstirești erau deseori donați bisericilor și mănăstirilor de către domnii Ţării Româneşti şi Moldovei, astfel contribuind la zestrea acestora. Romii boierești proveneau din danii, moșteniri, zestre, cumpărări și schimburi.
La 20 februarie 1856, după un proces îndelungat inițiat de Mihail Kogălniceanu în 1837, a fost promulgată „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Romanesc” de domnitorul Barbu Ştirbei, eliberând ultima categorie de robi aparținând proprietarilor particulari.
Acest act a marcat eliberarea romilor din sclavie, un pas crucial în istoria comunității lor din România.
