Adriana Bahmuțeanu a declarat că l-a visat pe fostul soț, Silviu Prigoană, cu câteva ore înainte ca acesta să treacă în neființă. În dimineața zilei de 12 noiembrie, Bahmuțeanu a povestit că s-a trezit din somn cu gândul la el, fiind prima oară în cei 10 ani de la divorț când îl visa.
Visul a avut loc în jurul orei 04:00, iar la ora 15:30, Prigoană a fost declarat decedat din cauza unui infarct miocardic suferit la un restaurant din Șimon, Brașov.
Reclamă
Adriana Bahmuțeanu, vizită onirică emoționantă
În vis, cei doi se aflau la o petrecere, dansând și exprimându-și iubirea unul față de celălalt.
„Azi-noapte, am visat că dormeam cu el, dar spre dimineață. M-am trezit pe la ora 04:00, am băut apă. Nu, nu l-am visat, în toți ăștia 10 ani nu l-am visat niciodată.
L-am visat spre dimineață că dansam, că eram la o petrecere cu multă lume, că era multă lume și că eram fericiți (…) Aveam o satisfacție, o stare de bine, simțeam o iubire imensă față de el și simțeam că mi-o dă înapoi și m-am trezit pe la ora nouă și ceva și cu visul ăsta în cap și mă gândeam că te rupi de o persoană cu care ai stat o perioadă, cu care ai fost căsătorită, cu care ai copii…
Te rupi după un divorț, după o perioadă lungă de timp când ajungi să nu-l mai judeci pe omul ăla indiferent ce face (…) Îi spuneam mereu în gând:
‘Iartă-mă dacă ți-am greșit, te iert și eu pe tine dacă tu mi-ai greșit, iartă-mă dacă ți-am greșit’”, a spus Bahmuțeanu în cadrul unei emisiuni TV, conform WOWbiz.ro.
Moartea bruscă a lui Silviu Prigoană a lăsat-o pe Adriana Bahmuțeanu și pe cei doi copii ai lor în stare de șoc.
„Sunt în stare de șoc. Și copiii mei la fel. Este tragic că nu mai e pe lumea asta și că copiii nu mai au tată. Am vorbit cu băieții mei, nu le vine să creadă,” a declarat Bahmuțeanu, arătându-și durerea față de pierderea suferită.
Prigoană, în vârstă de 60 de ani, era cunoscut pentru afacerile sale și pentru personalitatea sa controversată.