Patru tineri au murit arși de vii după ce autoturismul Tesla în care se aflau a luat foc în urma unui accident grav petrecut în Canada. Ușile electrice ale mașinii s-au blocat, iar tinerii au rămas captivi în interior.

Incidentul s-a soldat cu pierderea vieților lui Neelraj Gohl, de 25 de ani, sora sa Ketaba Gohil, de 29 de ani, și prietenii lor, Jay Sisodiya și Digvijay Patel.

Reclamă

O tânără a reușit să scape cu viață datorită intervenției rapide a unui angajat al poștei canadiene, Rick Harper. „Presupun că fata ar fi încercat să deschidă ușa din interior, pentru că era destul de disperată să iasă. Nu știu dacă era din cauza bateriei sau altceva.


Dar nu a putut ieși”, a declarat Harper. El a spart geamul mașinii, iar femeia s-a târât afară din vehicul.

  • Poliția investighează cauzele care au dus la coliziunea cu o barieră de protecție, accidentul având loc la viteză mare.
  • Autoturismele Tesla au butoane electrice pentru deschiderea ușilor, care pot rămâne blocate în urma unui accident.
  • Există o metodă alternativă de deschidere a ușilor prin îndepărtarea unui panou și tragerea unui cablu, dar aceasta nu este bine cunoscută.

Fumul dens de la incendiu l-a împiedicat pe Harper să observe că în mașină mai erau și alte persoane. Anchetatorii încă lucrează la stabilirea cauzei exacte a accidentului, iar autoritățile continuă să investigheze circumstanțele tragicului eveniment.