Robert de la „Casa Iubirii” și familia sa, prinși în mijlocul inundațiilor devastatoare din Spania

Robert, fost concurent la emisiunea „Casa Iubirii”, a surprins pe toată lumea cu un mesaj emoționant transmis din Spania, unde se află alături de familia sa în mijlocul furtunilor devastatoare.

Deși situația este critică, Robert și familia sa sunt în siguranță, dar au rămas fără internet și apă, iar unii dintre prietenii săi încă nu au fost contactați.

Reclamă

„Ce dezastru! Dragilor, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care vă preocupați pentru mine. Sunt bine și eu și familia mea, mulțumesc lui Dumnezeu că n-am pățit nimic, dar în jur este dezastru! Trebuie să ne ridicăm.

Sper că mulți dintre prietenii mei pe care încă nu i-am contactat sunt bine. Am rămas fără internet și fără apă. Unii n-au nici lumină”, a spus Robert, într-un mesaj distribuit pe Instastory.

Inundațiile din sudul Spaniei au lăsat în urmă pagube colosale și au creat o stare de alertă în regiunea Valencia, cea mai afectată zonă. Autoritățile au intervenit de urgență, iar bilanțul este îngrijorător:

  • Peste 20 de români sunt dați dispăruți.
  • 95 de persoane și-au pierdut viața în urma tragediei.
  • A fost declarat doliu național în Spania.
  • Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare de călătorie pentru turiștii care urmau să ajungă în Spania și este în legătură cu autoritățile spaniole pentru a identifica situația românilor afectați.

Robert s-a arătat solidar cu spaniolii și comunitatea românească din Valencia, unde mulți prieteni de-ai săi locuiesc și au fost afectați de dezastru.

El a ținut să le transmită fanilor săi că este bine și că, deși împrejurimile sunt devastate, este recunoscător că familia sa este în siguranță.