Românii care nu au muncit pe parcursul vieții lor vor beneficia de o majorare a pensiei sociale începând cu 1 ianuarie 2025. Astfel, pensia socială, recalculată ultima oară în luna septembrie 2024 la valoarea de 1.281 de lei, va crește cu 96 de lei, ajungând la 1.377 de lei.
Această decizie vine în contextul aplicării unei noi legi a pensiilor, care prevede creșteri anuale, corelate cu inflația și jumătate din creșterea câștigului salarial mediu brut.
Reclamă
Pensia socială și modificările aduse de noua lege
Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a afirmat că toate pensiile vor cunoaște o creștere de peste 10,4% în 2025.
„Pentru 2025, cunoaștem o parte din date. E o creștere a pensiilor de peste 10,4%.
Doresc să le transmit pensionarilor care sunt în indemnizația minimă socială, care au cuantum net pensia minima de 1.281 lei că, în 2025, pensia lor va crește indiferent de valoarea indicată de decizia de recalculare.
Cei care sunt în pensia minimă garantată trebuie să știe acest lucru. Începând cu 1 ianuarie, VPR va crește pentru toți pensionarii din România”
, a declarat ministrul.
Pentru a solicita pensia socială, românii trebuie să îndeplinească condițiile standard de pensionare și să depună la casa teritorială de pensii o cerere însoțită de următoarele documente:
- Cerere de pensionare, care se obține de la casa teritorială de pensii și se completează cu informații personale;
- Acte de identitate pentru verificarea vârstei și identității;
- Documente doveditoare ale vechimii în muncă, cum ar fi carnetul de muncă sau adeverințe de la angajatori;
- Documente care să ateste veniturile, necesare pentru a determina eligibilitatea pentru pensia minimă garantată.
Această măsură vizează sprijinirea pensionarilor care nu au contribuit suficient la sistemul de asigurări sociale, asigurându-le un venit minim garantat.