Cunoscuta cântăreață de muzică populară Elena Merișoreanu își sărbătorește ziua onomastică de Sfinții Constantin și Elena în afara României, având un concert la Roma în fața a 5000 de oameni.

Aflată în mijlocul unui eveniment important, artista a dezvăluit motivele pentru care soțul său a înșelat-o, menționând că a fost plecată de acasă pentru perioade lungi.

Reclamă

A fost înșelată

Elena Merișoreanu își petrece ziua onomastică la Roma, cântând alături de Sofia Vicoveanca și Georgel Nucă.

„Eu mă bucur de sărbătoarea de Sfinții Constantin și Elena alături de 5000 de oameni, la Roma, în Italia, la Sărbătoarea românilor.

Sunt cu Sofia Vicoveanca, cu Georgel Nucă. E frumos. Serbez tot prin muncă, îi distrăm pe alții, că așa trebuie.”

Artista își amintește cu nostalgie de copilăria sa și de tradițiile sărbătorii.

„Îmi aduc aminte când eram mică de Constantin și Elena că ne ducea mama la biserică. Acolo se punea o masă pentru copii. Era cea mai bună mâncare.

Pâinea aia proaspătă și gogoșile erau tare bune. Apoi împărțeam bomboane cu copiii pe uliță, era frumos de tot. Era altă viață.”

Elena Merișoreanu recunoaște că soțul său a mai avut aventuri, dar explică că era adesea plecată.

„Cu bune, cu rele, am trecut peste toate și avem 50 de ani de căsnicie. Să nu zică lumea că am eu nu știu ce viață.

A fost bine, a fost și mai puțin bine, dar am trecut peste toate. În viață trebuie să fii tolerant. Când există și copii, trebuie să fii responsabilă și conștientă că acei copii au nevoie și de tată.”

Ea subliniază că nu s-a simțit neglijată și că a ales să nu își facă probleme din cauza infidelității.

„Eu nu am fost o femeie neglijată. Da, recunosc, am fost înșelată, dar am fost și eu plecată mult pe afară. Plecam și câte șase luni. Dar nu mi-am făcut probleme din cauza asta.”

Artista are o viziune pragmatică asupra situației și explică de ce nu a resimțit gravitatea infidelității.

„Dacă el era cum trebuie acasă, ce mai contează. El nu e proprietatea mea și nici eu a lui. Trebuie să existe înțelegere, atâta timp cât nu am dus lipsă de nimic, nu îmi fac probleme. Așa sunt bărbații, mai calcă strâmb.”

Elena Merișoreanu crede că bărbații mai mult prețuiesc familia.

„Cântăreața spune că bărbații sunt proști dacă nu profită de ocazii. Femeile sunt de vină, știi cum e, ele ridică coada. Dacă nu dau și ei curs înseamnă că sunt proști, hai să fim sinceri.

Asta este, poate e la mijloc și curiozitatea. Dar cred că bărbații mai mult prețuiesc familia. Chiar dacă se mai duce și la alta, își dă seama că soția e soție și alea sunt amante.”

În final, artista menționează importanța sfaturilor mamei sale în gestionarea situației.

„Pe mine nu prea m-a afectat că m-a înșelat, nu pot spune că am suferit crunt. Am avut noroc de mama mea, care mi-a dat sfaturi extraordinar de bune și a avut mare dreptate cu tot. Nu am simțit nevoia să mă răzbun pe el, pentru că răzbunarea e arma prostului.”